Sari la conținut

Oamenii de afaceri braşoveni pot face business-uri cu pakistanezii

S-au deschis noi porţi de colaborare şi schimburi economice pentru judeţul Braşov, după prima vizita oficială făcută de reprezentaţii României după decembrie "89, în Pakistan şi Irak.  Cu cele două state ale lumii România de-a lungul timpului a avut relaţii bune de cooperare.

Invitaţia de vizită a fost făcută de preşedintele senatului pakistanez, însă parlamentarul de Braşov, Titus Corlăţean, care a condus comisia de specialitate a României, a insistat ca din delegaţie să facă parte şi reprezentanţi ai unor companii româneşti şi ai camerelor de comerţ şi industrie din ţară. Subprefectul Carol Ambrus a reprezentat atât forul economic braşovean,  cât şi instituţia prefecturală. "Oamenii de afaceri pakistanezi sunt foarte interesaţi de industria producătoare de energie electrică sau de producţia de mobilă din România." a declarat subprefectul Carol Ambruş.

Oportunitate de afacere. "Am deschis nişte uşi, am pus faţă în faţă, oamenii de afaceri români cu cei pakistanezi. A fost semnat un contract de cooperare între Camera de Industrie şi Comerţ Braşov cu cea din statul Punjab (Pakistan). În consecinţă, în această toamnă va fi o vizită de răspuns, inclusiv, în Braşov,  a oamenilor de afaceri pakistanezi. Ei sunt foarte interesaţi de investiţii in România. Sau deja au investit aici. De exemplu, textilele lor sunt extrem de cunoscute şi au preţuri scăzute" a precizat senatorul Titus Corlaţean.
"Între România şi Pakistan ca şi între România şi China, de exemplu,  au  existat, tradiţional, relaţii foarte bune. Oamenii aceia ştiu ce bine  au lucrat cu românii şi ar putea să se întâmple asta în continuare.  Totul este că să profităm de aceste porţi pe care o delegaţie politică  le deschide" a declarat Nicolae Tucunel, preşedintele CCI Braşov.

Afaceri şi cu irakienii. Senatorul de Braşov, Titus Corlăţean,  a vizitat şi Irakul, o altă ţară ce a deţinut de-a lungul vremurilor o legătură specială cu România. Acum oficialii acestui stat insistă să reia colaborarea cu România pe domeniul militar în vederea dezvoltării unui sistem de instrucţie a armatei irakiene. Pentru discuţii mai ample pe această temă vor avea loc la începutul anului viitor, când unele comisii parlamentare din Irak vor vizita oficial România şi vor participa la întruniri informale la Braşov.

Comentarii

Ultimă oră