Sari la conținut

Iubitul ei, Alex Piţurcă, pleacă în Azerbaidjan. Atacantul Alex Piţurcă (27 de ani) şi-a întrerupt amiabil contractul cu Universitatea Craiova, transferându-se la Khazar Lankaran. Aflat în cantonamentul echipei azere, unde a ajuns prin intermediul impresarei Ana Maria Prodan, Alex declarat că a părăsit Craiova după ce tatăl său a plecat cu scandal de la echipa din Bănie. Întrebat dacă o să o cheme pe pe iubita lui, braşoveanca Oana Paveluc, să locuiască împreună în Azerbaidjan, Alex a răspuns că nu crede că o astfel de variantă ar fi posibilă din cauza programului foarte dificil. „Vom sta două-trei zile pe săptămână în Baku, apoi mergem în Lankaran, unde avem cantonamente, şi după, meciuri acasă sau în deplasare. Nu aş avea timp de ea”, a declarat Alex Piţurcă. Braşoveanca Oana Paveluc, Miss Universe România 2010, se iubeşte cu Alex din luna octombrie a anului trecut. Cei doi iubiţi au petrecut Revelionul la un luxos resort din Dubai (Emiratele Arabe Unite). Datorită banilor importanţi care sunt rulaţi în fotbalul din Azerbaidjan, în ciuda crizei financiare, tot mai mulţi jucători cunoscuţi aleg să îşi continue cariera aici.

Comentarii

Ultimă oră