Turiştii care aleg să îşi petreacă minivacanţa de 1 Mai în staţiunile din judeţul Braşov au la dispoziţie oferte care pornesc de la 164 de lei de persoană pentru un sejur de două nopţi în Braşov şi depăşesc 1.000 de lei pentru un pachet all inclusive într-o pensiune de trei stele din Predeal. Din oferte nu va lipsi petrecerea câmpenească cu mici, bere şi foc de tabără, scrie bizbrasov.ro.
În staţiunea Predeal, la o pensiune de patru stele, turiştii pot opta, în perioada 1-3 mai, pentru un pachet cu cazare de trei nopţi cu mic dejun inclus, la preţul de 360 de lei pentru o cameră dublă. De 1 Mai, turiştii vor fi invitaţi în foişorul pensiunii unde se va organiza un grătar românesc, de la care nu vor lipsi gustările cu roşii, ceapă, telemea şi slănină, platou mix grill, ţuică şi berea, dar pentru care trebuie să mai plătească 50 de lei de persoană.
Un hotel de trei stele din Predeal are pachete de trei nopţi de cazare la preţul de 390 de lei pentru o cameră dublă, la care se adaugă o noapte gratuită. Turiştii vor avea parte şi de o cină în aer liber, cu foc de tabără, grătar şi petrecere câmpenească, în 1 mai. Preţul include accesul la toate facilităţile hotelului, piscină, piscină pentru copii, saună, jacuzzi, hidromasaj, salină, sală de fitness, tenis de masă, biliard, loc de joacă pentru copii.
     O pensiune de trei stele din aceeaşi staţiune vine cu oferte all inclusive, care pornesc de la preţul de 259 de lei de persoană, pentru un sejur de două nopţi, şi ajung până la 1.099 de lei de persoană, în funcţie de tipul camerei alese. Pachetul include, pe lângă cazare, masă în regim all inclusive, dar şi pachet de băuturi alcoolice şi non-alcoolice, iar de 1 Mai un prânz câmpenesc la iarbă verde. În fiecare seară, atmosfera va fi întreţinută de o formaţie de muzică de petrecere. Turiştii vor avea acces gratuit la parcarea monitorizată video, la internet cafe, la locul de joacă pentru copii supravegheat şi vor beneficia de tichet de acces gratuit la Fun Park Trei Brazi pentru trei ore.