Sari la conținut
olimpicele-merg-la-victorie

În cadrul etapei a IV-a a Campionatului Naţional de Baschet Feminin, Olimpia CSU Braşov întâlneşte în deplasare Universitatea Cluj Napoca. Partida va avea loc mâine de la ora 17.00. Olimpia Braşov merge la victorie la Cluj, dar gazdele caută să răzbune primele trei înfrângeri ale sezonului. Astfel partida de astăzi de la Cluj se anunţă una extrem de interesantă. Chiar dacă fetele de la Cluj au pierdut primele trei jocuri ale acestei stagiuni, ele au o scuză: au întâlnit cele mai puternice trei formaţii ale campionatului. Clujencele au fost învinse de campioana en-titre CSM Târgovişte, de vicecampiona BC Satu-Mare şi de ICIM Arad, o formaţie care nu mai are nevoie de nicio prezentare. De partea cealaltă braşovencele conduse de Dan Calancea au un moral foarte bun după ce în primele trei runde au reuşit două victorii. „Olimpicele” au învins în prima etapă Rapidul, au pierdut apoi la Sf. Gheorghe, pentru ca runda trecută să producă surpriza şi să învingă formaţia CSB Teleormanul Alexandria. Pentru partida de la Cluj, braşovencele nu au întregul lot valid. Simina Avram este accidentată şi are şanse foarte mici de a evolua în meciul de mâine. În altă ordine de idei, jucătoarea americană Melanie Thornton a fost declarată jucătoarea etapei precedente după prestaţia excelentă din jocul cu CSB Teleormanul Alexandria.

Comentarii

Ultimă oră