Atenţie, braşoveni! Dacă circulaţi cu taxi-ul este important să ştiţi că nu trebuie să acceptaţi deplasarea fără pornirea aparatului de taxat şi sunteţi obligat să solicitaţi bonul fiscal, iar în condiţiile în care nu primiţi de la şofer acest bon, nu plătiţi contravaloarea cursei! Acestea sunt sfaturile conducerii Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Braşov, care va împărţi pliante cu informaţii importante legate de serviciile companiilor de taxi. Acţiunea face parte din campania „Un consumator informat este un consumator protejat”. Ca urmare a unui val mare de reclamaţii şi sesizări ale braşovenilor, nemulţumiţi de serviciile unor companii de taxi din Braşov, conducerea OPC Braşov a luat măsuri şi, pentru început, a intensificat controalele la taxi-urile din oraş. Verificările au scos la iveală chestiuni grave, iar printre acestea se numără şi lipsa atestatelor, tarifele diferite faţă de cele afişate, dar şi lipsa omologării metrologice a aparatelor de taxat. Şefii OPC Braşov au decis realizarea unor pliante, ce vor fi împărţite în oraş şi în toată regiunea Centru, începând de joi, 11 februarie. „Braşovenii trebuie să ştie că au obligaţia de a solicita bonul şi de a plăti doar după ce primesc acest bon. Mai mult, clienţii au dreptul să fie duşi pe cel mai scurt drum, de la punctul A la punctul B. Clienţii nu pot fi refuzaţi de şoferi, decât dacă sunt în stare de ebrietate sau au hainele murdare”,a declarat comisarul şef ANPC regiunea Centru, Sorin Susanu.

  • Nici firmele nu vor pete negre!
Reprezentanţii Camerei Taximetriştilor din judeţul Braşov spun că şoferii indisciplinaţi sunt sancţionaţi, în urma reclamaţiilor. „După câte ştiu eu orice firmă de taxi ia măsuri pentru că nu vrea să aibă o pată neagră. Dacă sunt indisciplinaţi unii patroni îi dau afară pe acei şoferi, alţii îi sancţionează şi în alt caz îi schimbă pe o maşină mai slabă, ca să simtă că au fost sancţionaţi”, a spus preşedintele Camerei Taximetriştilor din Judeţul Braşov, Grigore Todoran.
Conducerea OPC Braşov susţine că a trimis o adresă şi către Primăria Braşov, în care se solicită amplasarea unor panouri informative, în principalele zone cu probleme: este vorba despre Gară, Livada Poştei, strada Republicii şi Poiana Braşov. Panourile vor conţine, printre altele, şi informaţii referitoare la firmele de taxi autorizate, dar şi date despre tarife. Totul va fi scris în limba română, dar şi în engleză.