Aflată într-un turneu în România, în oraşe precum Mediaş, Sibiu, Sighişoara, Deva şi Hunedoara, Orchestra Simfonică de Tineret de la Haga va susţine un recital şi în Piaţa Sfatului din Braşov.

   Cei 82 de instrumentişti olandezi vor încânta publicul brașovean astăzi, 18 iulie 2017, de la ora 21.00.

    În repertoriu sunt incluse lucrări ale compozitorilor George Enescu, Johann Strauss, Carl Maria Von Weber, Antonin Dvorak şi Saint Saens.

     Spectacolul face parte din calendarul evenimentelor incluse în „Vara culturală a Braşovului”.

   Membrii „The Hague Youth Symphony Orchestra” au ajuns în România pe 12 iulie, pentru un turneu prin oraşele medievale ale Transilvaniei. După concertul din Sibiu, din 13 iulie, duminică au poposit la Mediaş şi Sighişoara, iar Braşovul va fi astăzi următorul oraş de pe agenda lor.