Ordin de cumpărare: Autobuze electrice pe liniile RATBV din Centrul istoric al Braşovului! Mijloacele de transport vor fi de capacitate mică

 
   Primăria Braşov a trimis spre publicare pe platforma electronică de achiziţii publice anunţul licitaţiei pentru achiziţia a 20 de autobuze electrice (10 autobuze de 8 m şi 10 autobuze de 12 m).

   Acestea vor fi introduse pe liniile RATBV 2B (2 vehicule de 12 m), 21 (4 vehicule de 12 m), 35 (4 vehicule de 12 m), 50 (4 vehicule de 8 m), 51 (2 vehicule de 8 m) şi 52 (4 vehicule de 8 m). Conform anunţului licitaţiei, valoarea achiziţiei este estimată la 49.215.966, fără TVA, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 22 ianuarie 2020.

    Potrivit informaţiilor Primăriei Braşov, autobuzele de 8 m vor avea o capacitate de 50 de locuri, dintre care cel puţin 16 pe scaune. Pentru autobuzele de 12 m, capacitatea va fi de 85 de locuri, dintre care cel puţin 27 pe scaune.

    Durata de funcţionare a autobuze va fi de minim 15 ani, iar acestea ar trebui să funcţioneze timp de 8 ani fără reparaţii capitale. Durata de utilizare a bateriilor electrice va fi de minim 5 ani. Autonomia autobuzelor va fi de minim 200 km, iar bateriile electrice vor permite o încărcare rapidă (5-10 minute) şi o încărcare lentă (maxim 6 ore) fără să îşi piardă calităţile funcţionale. Numărul minim de cicluri încărcare/descărcare este de 2.000.

    Primarul Braşovului, George Scripcaru, a precizat că achiziţia celor 20 de vehicule face parte dintr-un proiect mai mare pentru care s-a obţinut finanţarea de la Administraţia Fondului de Mediu. „Prin acest proiect, la sfârşitul lunii iulie, am semnat contractul pentru achiziţia a 32 de autobuze electrice produse în Cehia”, a precizat primarul.

     Proiectul de achiziţia a celor 52 de autobuze electrice se derulează cu o finanţare nerambursabilă de la Agenţia Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuţia municipalităţii fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local.