Originar în Orientul Mijlociu, își caută jumătatea în România
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, chipeş, cu puternice valori de familie, născut şi crescut în Orientul Mijlociu și educat în Statele Unite ale Americii, a pus la cale o adevărată campanie pentru a-şi găsi jumătatea.
Acesta a apelat la o agenţie matrimonială pentru a găsi fata perfectă pentru el. Campania, numită „În căutarea lui Venus”, se desfăşoară în patru ţări din Europa, respectiv în Ucraina, România, Cehia şi Belgia.
Potrivit Gândul, tânărul caută o femeie cu vârsta cuprinsă între 21 şi 30 de ani, independentă, sofisticată, inteligentă, cu forme rubensiene, care să fie pozitivă şi să se simtă confortabil într-un mediu internaţional.
Se pare că el a ales Europa pentru că apreciază istoria şi cultura acestei regiuni.
Femeia perfectă va fi găsită după mai multe etape, iar doritoarele vor fi nevoite să participe, în primul rând, la unul dintre evenimentele organizate în ţările alese.

2 comentarii la articol "Originar în Orientul Mijlociu, își caută jumătatea în România"
maria
08 Noi 2017
cum de cauta una grasa ca toti le vrea slabe
Raspunde
cip
13 Noi 2017
MAI BINE STERGETI STIREA ASTA DE KKT .IN TARILE LOR FEMEILE SUNT TRATATE CA OILE.....
Raspunde
Posteaza un comentariu
Nume
Comentariu
some error text here