Sondaj în rândul pacienţilor, la externarea din spitale. Vor fi întrebaţi prin SMS sau on-line dacă sunt mulţumiţi de servicii şi dacă li s-a cerut şpagă.


 Şpaga din spitale va putea fi denunţată prin SMS sau online. Pacienţii care au fost trataţi într-un spital vor fi întrebaţi, printr-un sms, cum au fost trataţi şi dacă li s-a cerut şpagă pentru serviciile medicale de care au beneficiat. Acestea sunt doar două dintre cele circa 10 întrebări prin care Ministerul Sănătăţii vrea să măsoare gradul de satisfacţie “real” al acestora.

   Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că un nou sistem de feedback de la pacienţi privind serviciile medicale va funcţiona în curând, în toate spitalele.

    Pacienţii vor fi întrebaţi, printr-un SMS, cum au fost trataţi în spital, dar şi dacă li s-a cerut şpagă pentru serviciile de care au beneficiat.

 „Atunci când pleci de la spital, primești un SMS cu câteva întrebări, întrebări la care poți să răspunzi prin SMS sau online. Întrebările vor fi sub 10 și vor cuprinde elementele esențiale din care să putem extrage satisfacția reală a pacienților”, a declarat Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății.

    În privinţa “atenţiilor”pe care bolnavii le dau medicilor şi asistentelor, Ministrul Sănătăţii spune că acestea sunt ilegale.

  La întrebarea dacă pacienții vor fi întrebaţi şi de şpagă, ministrul Sănătății a spus că „unele întrebări țin de integritatea personalului”. „Aș reaminti însă că orice condiționare a unui act medical de primirea unui plic este o crimă”, precizează Vlad Voiculescu.

    În acest moment proiectul pilot a fost implementat în cinci unităţi sanitare din ţară.

   Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că noul sistem de feedback va funcţiona în toate spitalele, înainte de finalul mandatului său.