Părinţii care refuză să-și vaccineze copiii după ce vor fi informaţi despre riscuri vor primi avertismente şi apoi amenzi care pot ajunge la 10.000 de lei. Acestea sunt prevederi din forma finală a proiectului legii vaccinării.

Aceleaşi pedepse sunt prevăzute şi pentru medici şi instituţiile statului dacă nu respectă această lege, care intră în vigoare în 2019. Potrivit legii, vaccinurile devin obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor.

Acestea îi protejează pe cei mici împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului şi hepatitei B.

La înscrierea copiilor în creşă, grădiniţă sau şcoală, părinţii vor fi trebui să prezinte adeverinţe care să arate că cei mici au fost imunizați.