Sari la conținut

Particule de materie întunecată, detectate în premieră de oamenii de ştiinţă

particule-de-materie-intunecata-detectate-in-premiera-de-oamenii-de-stiinta

Particule de materie întunecată au fost detectate în premieră de oamenii de ştiinţă de la o universitate din Marea Britanie, care afirmă că acest tip de particule, extrem de greu de captat, provin din centrul Soarelui, informează dailymail.co.uk. Cercetătorii au descoperit un tip de particule - despre care se crede că ar alcătui materia întunecată - călătorind prin spaţiu, venind de la Soare şi îndreptându-se spre Terra. Ei consideră că acele particule ar indica faptul că materia întunecată este produsă în centrul tuturor stelelor care seamănă cu Soarele, scrie antena3.ro. Descoperirea a fost realizată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Leicester, din Marea Britanie, cu ajutorul telescopului spaţial XMM-Newton. Ceea ce au descoperit cercetătorii a fost "semnătura" lăsată de particulele denumite "axioni" în drumul lor parcurs între Soare şi Terra. Cercetătorii au identificat astfel o sursă stranie de raze X în câmpul magnetic al Terrei. După ce au eliminat toate celelalte surse posibile, inclusiv celelalte stele şi galaxii, o singură explicaţie a rămas valabilă: semnalul reprezintă rezultatul conversiei axionilor în fotoni, în momentul în care pătrund în câmpul magnetic terestru.
   Axionii reprezintă particule elementare ipotetice despre care se crede că alcătuiesc, cel puţin parţial, materia întunecată. Existenţa materiei întunecate a fost explicată printr-o serie de teorii care se bazează pe observarea efectului gravitaţional pe care aceste particule le au asupra stelelor şi galaxiilor. Potrivit oamenilor de ştiinţă, materia întunecată reprezintă aproximativ 85% din totalul materiilor existente în Univers şi conferă acestuia structura sa actuală.

Comentarii

Ultimă oră