Curiozitatea ne îndeamnă să cercetăm şi să descoperim încă din primele clipe ale vieţii, iar unii dintre noi ne dorim constant să înţelegem cu adevărat esenţa lucrurilor! Aşa cum ştim, încă de când eram mici, laboratoarele de cercetare sunt locurile unde se ascund cele mai interesante procese de cunoaştere. Şi pentru că toată lumea vrea să vadă ce fac oamenii în halat alb din spatele uşilor, Noaptea Cercetătorilor Europeni vă aduce simultan, odată cu ediţia din 2019, cel mai mare laborator de cercetare în aer liber, pe 27 septembrie, în Bucuresti si în alte 20 oraşe partenere.

Cei mici vor avea ocazia să experimenteze cot la cot cu oamenii de ştiinţă, să vadă ce se ascunde în spatele celor mai fascinante fenomene naturale şi, de ce nu, să afle dacă în viitor vor putea şi ei să îmbrace uniforma cercetătorilor.

 

Cei mari vor putea şi ei să pătrundă în fascinanta lume a prezentărilor laboratoarelor de chimie şi de fizică, şi nu numai, unde se vor prezenta explicaţii ştiinţifice pentru lucruri aparent simple sau inexplicabile şi vor descoperi soluţii pentru cele mai comune problemele cotidiene. În plus, vor avea ocazia să se retrăiască amintirile din laboratorul de chimie din anii şcolii, având posibilitatea să se joace din nou cu eprubetele pline de „substanţe magice”.

Şi pentru că „Ştiinţa e în tot şi-n toate”, aşa cum auzeam de la profesorii noştri, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2019 va aduce, în persoană, cei mai cunoscuţi inventatori ai unor sisteme medicale apreciate la nivel mondial. Pe lângă toate aceste experimente şi demonstraţii, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2019 va avea o mulţime de concursuri cu adevărat antrenante.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie şi îşi propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Proiectul se adresează minţilor curioase şi tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative.

 

Primul eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005 şi a atras până acum peste 1.5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor. Ediția 2016 a atras peste 35.000 de vizitatori în România.

Mai multe informaţii pot fi găsite pe https://www.noapteacercetatorilor.eu.

Ne vedem la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2019!

Intrarea este liberă.