Sari la conținut

Pe 15 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Familiei

pe-15-mai-se-sarbatoreste-ziua-internationala-a-familiei

Ziua Internațională a Familiei este sărbătorită pe întreaga planetă, începând cu anul 1995, cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei, în condiţiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituţia numită „familie”.

Ziua Internațională a Familiei a fost instituită de Adunarea Generală a ONU pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor de familie și a proceselor sociale, economice și demografice care afectează familiile.

La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial şi la noi „Ziua familiei române”.


  Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, comunitățile din întreaga lume au inițiat o serie de evenimente de sensibilizare, inclusiv zile naționale dedicate familiei. În tot mai multe țări, sunt organizate conferințe, programe de radio și de televiziune subliniind teme relevante atingând problematica familiei.

Violența în familie este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internațional, cât și la nivelul României. Tocmai de aceea, la noi în țară exista Planul operațional pentru implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie pentru perioada 2013-2017.

Familia este înțeleasă drept cea mai însemnată uniune socială de care depind dezvoltarea, stabilitatea și mai ales, existența întregii societăți. Ea trebuie să ocupe un loc tot mai important în preocupările tuturor factorilor responsabili de viitorul omenirii.


    Familia reprezinta nucleul de baza al societatii – ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuţi în căminele noastre. Fiecare viață de familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite. Însă în ziua de astăzi, în realitatea pe care trăim, tot mai puțini sunt cei care fac parte dintr-o familie cu adevărata unită, stabilă, în care toți membrii se susțin, se respecta și se sprijină reciproc.


 În plus, în ultima vreme, viețile noastre sunt atât de agitate, încât Ziua Familiei poate fi un bun prilej pentru a încetini acest ritm şi de a petrece timp de calitate cu familiile noastre.

Important de retinut: Ziua Internațională a Familiei este doar prilej pentru acțiuni de conștientizare și de întărire a rolului familiei în societate și nu este o sărbătoare legală oficială în nici o țara.

Simbolul pentru Ziua Internațională a Familiei constă într-un cerc verde ce conține inclusă o imagine cu roșu. Aceste elemente desenate simplu reprezintă simboluri pentru o inimă și o casă, având semnificația că familia reprezinta centrul societății care oferă stabilitate și susținere pentru oamenii de toate vârstele.

În Brașov, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, au fost organizate vizite în cadrul cărora le-au fost oferite cadouri copiiilor instituționalizați la Centrul de la Brădet.

„Prin această acțiune dorim sa sensibilizez opinia publica și să marchăm importanța familiei și a interesului pe care trebuie sa îl acorde comunitatea și celor care au nevoie de dragostea și atenția noastră. Am ales ca în această zi, împreună cu colegii mei, să fim alături de copiii din Centrul pentru copii cu dizabilităţi din Brădet, Săcele. Ei trebuie să simtă că fac parte și sunt integrați în familia noastră, a brașovenilor. Le vom dărui multe fructe, dulciuri și o parte din inima noastră!”, a declarat consilierul local Gabriela Urse.

Comentarii

Ultimă oră