Primăria  urmează să investească peste 1 milion de lei în mobilier urban!

  Primăria Brașov a lansat o licitație publică în vederea achiziției de mobilier urban. Valoarea contractului se ridică la 1,18 milioane de lei cu tot cu TVA.

    Pe lista de achiziții se numără și coșuri de gunoi stradale destinate colectării selective a deșeurilor. În conformitate cu cerințele edililor, vor fi achiziționate 50 de astfel de coșuri, fiecare dintre acestea urmând să aibă câte trei recipienți, respectiv pentru hârtie, plastic și sticlă.

   De asemenea, ar mai urma să fie achiziționat 170 de bănci cu spătar și picioare din fontă, 150 de coșuri de gunoi din metal cilindrice, 50 de coșuri de gunoi stradale de alt tip, dar și 30 de jardiniere din lemn.

   Ofertele sunt așteptate până în data de 28 iunie 2019, produsele urmând să fie livrate în termen de cel mult 4 luni de la semnarea contractului.

   „Ofertantul aflat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, va prezenta la sediul Primăriei Municipiului Braşov, în termen de 7 zile de la data transmiterii solicitării, sub sancţiunea descalificării, câte o mostră din fiecare tip de element de mobilier urban solicitat, necesare evaluării din punct de vedere tehnic”, se precizează în anunțul de licitație.