Sari la conținut
pengwozniacki-semifinala-la-us-open

Peng Shuai(foto) a bifat un record personal la US Open! Sportiva din China se află la prima semifinală din viața ei la un turneu de Grand Slam, iar performanța este cu atât mai notabilă cu cât până acum n-a pierdut niciun set în cele cinci partide jucate până acum.

Peng Shuai, nr. 39 mondial, şi-a continuat evoluţia excelentă la US Open, ajungând în semifinale, după ce a învins-o, cu 6-2, 6-1, pe elveţianca Belinda Bencic (17 ani, locul 59 WTA), o altă revelaţie a ultimului turneu de Grand Slam al anului.

În vârstă de 28 de ani, Peng s-a calificat pentru prima oară în semifinalele unui astfel de turneu major, fără să cedeze vreun set în cele 5 meciuri disputate până acum. În penultimul act al competiției, Peng o va întâlni pe Caroline Wozniacki.

Daneza nu a avut probleme în această dimineață cu italianca Sara Erani,de care a dispus cu 6-0,6-1.

Comentarii

Ultimă oră