Sari la conținut

Pensiile pe luna aprilie vor fi plătite anticipat

pensiile-pe-luna-aprilie-vor-fi-platite-anticipat

Premierul Victor Ponta a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, că pensiile pe luna aprilie vor fi plătite anticipat, astfel încât oamenii să poată avea bani înainte de sărbători. "…sper ca bugetul să fie de acord, (...) se poate, cu plata anticipată a pensiilor pentru această lună, înainte de Paște să se primească pensiile, pentru că oamenii au nevoie de bani înainte de sărbători", a spus Ponta. Conform calendarului ortodox, Paștele cade în acest an pe 20 aprilie. "Sper ca predicțiile extrem de optimiste din partea industriei de turism să se adeverească și să facă venituri mari, să plătească taxe la buget…să se dovedească că ziua aceea de 2 mai liberă are un efect pozitiv în zona de turism", a arătat premierul. Guvernul a adoptat azi, în ședință, o hotărâre pentru stabilirea zilei de 2 mai 2014 ca zi liberă, informează un comunicat de presă. Pentru recuperarea acestei zile instituțiile publice își vor desfășura activitatea în regim de program normal în ziua de 26 aprilie 2014 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 31 mai 2014.

Comentarii

Ultimă oră