UPDATE
Poliţiştii au găsit la verificările de la sediul social al clubului Sportul Studenţesc, documente din care reiese că salariile fotbaliştilor au fost plătite, deşi aceştia nu şi-au mai primit drepturile salariale din ianuarie, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie. Potrivit surselor citate, la sediul social al clubului Sportul Studenţesc, din strada Mihail Moxa, în Sectorul 1 al Capitalei, s-au găsit înscrisuri din care reiese că salariile fotbaliştilor sunt achitate la zi, existând suspiciunea că actele respective au fost falsificate de conducerea clubului, pentru ca jucătorii să nu poată fi declaraţi liberi de contract de către instanţele sportive, pentru neplata drepturilor salariale. Totodată, fotbaliştii de la Sportul Studenţesc s-au plâns că Vasile Şiman i-a înşelat atunci când au semnat contractele cu clubul. Aceştia susţin că au fost puşi de patronul clubului Sportul Studenţesc să semneze contracte în alb, asigurându-i că perioada în care se vor afla sub contract nu va depăşi doi ani. La finalul perioadei, când au vrut să plece la alte echipe, fotbaliştii au aflat că în acte erau trecute perioade mult mai lungi, de până la cinci ani, au mai spus sursele citate. În ce priveşte acuzaţia de evaziune fiscală, sursele citate au precizat că este vorba despre o sesizare formulată de ANAF, în care s-a comunicat faptul că Sportul Studenţesc nu a mai plătit impozitele pe ultimii cinci ani, prejudiciul fiind estimat la 1,6 milioane de euro. Vasile Şiman şi administratorul clubului, Elena Claudia Iordăchescu, sunt suspectaţi de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals sub semnătură privată, au precizat pentru Mediafax sursele citate.
Poliţiştii fac percheziţii la Sportul Studenţesc din Capitală, administratorul şi finanţatorul clubului, Vasile Şiman, fiind suspectat de evaziune fiscală, după ce ar fi reţinut, dar nu ar fi plătit impozitele şi contribuţiile pentru jucători, producând un prejudiciu de 1,6 milioane de lei. Poliţia Capitalei a anunţat că se fac verificări economico-financiare la o societate comercială, în cadrul unui dosar penal privind posibila săvârşire de către reprezentanţii firmei a unor infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Surse din Poliţie au declarat că persoana vizată este Vasile Şiman, administratorul şi finanţatorul Sportului Studenţesc. Verificările sunt făcute de poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Mijlocaşul Viorel Ferfelea declara, în 10 aprilie că a formulat o plângere penală împotriva finanţatorului Sportului Studenţesc, Vasile Şiman, pe care îl acuză de fals în înscrisuri oficiale. „Am făcut o plângere penală împotriva lui Vasile Şiman pentru ceea ce se întâmplă la Sportul. A adus acte pe care nu le mai ia nimeni în seamă în afara comisiilor sportive. A venit cu nişte dispoziţii de plată în care nu există semnătura mea şi în care scrie că am luat o mie de euro. Am fost declarat liber de contract pe fond, dar acum mi s-a băgat recurs. Cei de la club au venit cu dispoziţii de plată în care, pe lângă faptul că îmi acoperă toată suma, mă scot şi dator cu vreo mie şi ceva de euro", spunea atunci Ferfelea.
Sursa: Mediafax