În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează două percheziții în Penitenciarul Tulcea. Activităţile, desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria  Brașov, vizează probarea activităţii infracţionale a unui grup care ar fi înșelat mai multe persoane prin metoda „Accidentul”.
   Grupul era format din persoane deținute în penitenciar și complici din afară, care contactau victimele telefonic, prezentându-se drept avocat sau rude ale victimelor. Aceştia le aduceau la cunoștință faptul că o rudă a lor sau o cunoștință ar fi fost implicată într-un accident de circulație și au nevoie urgent de bani, pentru a  scăpa de închisoare. Sumele de bani solicitate astfel erau trimise pe numele complicilor, prin intermediul unor companii de servicii financiare prin transfer de bani. În cauză, vor pune în executare patru mandate de aducere.
Activitățile desfășurate în acest dosar penal au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliţia Română.