Sari la conținut

Pere şi ardei capia din Turcia contaminate cu pesticide

pere-si-ardei-capia-din-turcia-contaminate-cu-pesticide

Aproape 10 tone de pere şi ardei capia din Turcia, contaminate cu pesticide, au fost depistate în România, la începutul lunii februarie, 365 de kilograme de pere fiind trimise spre comercializare, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, conform Mediafax. Un transport de 3.342 de kilograme de pere din Turcia a fost depistat în 7 februarie, având un buletin de analiză emis de laboratorul EuroLab Bulgaria, cu depăşiri ale valorilor admise pentru pesticidele Carbendazim si Benomyl. Ca urmare, precizează sursa citată, a fost declanşată alerta prin sistemul Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje şi produsele au fost sechestrate în vederea distrugerii. Inspectorii ANSVSA au constatat ulterior că, de fapt, a fost distrusă doar cantitatea de 2.977 de kilograme, diferenţa de 365 de kilograme fiind trimisă spre comercializare. Ca urmare, unitatea de depozitare a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 de lei şi au fost anunţate organele de poliţie. Trimiterea spre comercializare a perelor din respectivul transport face obiectul unei cercetari judiciare în momentul de faţă. La 9 februarie, în urma verificărilor, inspectorii ANSVSA au depistat şi un transport de 6.100 de kilograme de ardei capia roşu, însoţit de un buletin de analiză emis de către laboratorul EuroLab Bulgaria, care arăta depăşiri ale limitelor admise pentru pesticidul Formetanat. ANSVSA a declanşat alerta şi s-a luat măsura distrugerii întregii cantităţi de produs.

Comentarii

Ultimă oră