Sari la conținut
pericol-in-centrul-orasului

Deși este unul dintre principalele orașe turistice din România, Brașovul nu își așteaptă turiștii exact așa cum ar trebui, cu brațele larg deschise. Cel puțin asta o demonstrează starea clădirilor vechi, din centrul orașului, de pe care cad cărămizi, ce pot fi foarte periculoase.

Situația a fost sesizată în mai multe rânduri de proprietarii localurilor din centru, care încearcă să tragă un semnal de alarmă în această privință.

În fiecare zi ne uitam în sus, la cornișa clădirii de vis a vis de bistro, și evaluăm posibilitatea ca o parte din cărămizi să ne cadă în cap. Nouă sau sutelor de oameni care trec pe aici, zilnic.

Azi dimineață au căzut la 50 de centimetri în fața unei doamne. Poate pentru că marți, 13, a trecut și a avut un strop de noroc.

Pentru moment, este neinteresant și pentru autorități, și pentru proprietari. Probabil că, după ce vor fi oameni răniți sau chiar morți, subiectul va deveni interesant pentru presă, măcar. Iar dacă dați mai departe, poate ajunge la cineva care are puterea să oprească asta”, a scris proprietarul unui bistro din Piața George Enescu.

Redacția Brașovul Tău, Mix TV și Radio Brașov se alătură acestui demers, în speranța că autoritățile se vor sesiza și vor lua măsuri înainte de a se ajunge la probleme grave, precum rănirea sau moartea vreunei persoane.

Comentarii

Ultimă oră