Direcţia de Servicii Sociale Braşov, împreună cu Primăria Municipiului şi organizaţii neguvernamentale care activează în domeniul asistenţei sociale a persoanelor cu dizabilităţi, organizează, în 4 decembrie, a VII-a ediţie a evenimentului „Dizabilitatea dincolo de aparenţe”.

Evenimentul, realizat cu ocazia Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, se va desfăşura la Sala Patria, începând cu ora 16, iar pe scenă vor urca persoane cu dizabilităţi, artişti, dansatori profesionişti şi bunici activi din comunitate.

În plus, în Foaierul Sălii Patria va avea loc o expoziţie cu produse handmade realizate de persoane cu dizabilităţi.