Sari la conținut
peste-28-de-actiuni-pe-zi-pentru-isu-brasov

În anul 2017, în urma primirii a 59.750 de apeluri de urgenţă în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, serviciile profesioniste, voluntare şi private au totalizat peste 10.350 de evenimente (o medie de 28,4 pe zi), dintre care circa 8.800 au reprezentat acţiuni de intervenţie.

Un procent de 86% din totalul intervenţiilor inspectoratului îl reprezintă acţiunile Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), care a intervenit la peste 7.500 cazuri pe parcursul anului (circa 20 pe zi), asistând mai mult de 8.000 persoane.

Din păcate s-au înregistrat şi aproape 340 persoane decedate, din care circa 50 la accidente rutiere şi 2 la accidente feroviare.

Gărzile de intervenţie ale subunităţilor inspectoratului, împreună cu serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă ce funcţionează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv la nivelul operatorilor economici importanţi din judeţ, au intervenit în 2017 la peste 1.200 de situaţii de urgenţă, atingând o medie de 3 acţiuni pe zi, acestea reprezentând aproape 400 de incendii, peste 150 incendii de vegetaţie uscată şi deşeuri, circa 300 de cazuri pentru asistenţa persoanelor, aproximativ 170 pentru alte situaţii de urgenţă, cu specific de protecţie civilă, peste 200 de intervenţii pentru protecţia comunităţilor şi circa 130 de alte intervenții.

Pe timpul acestora au fost salvate aproape 420 de persoane, precum şi circa 100 de animale mari, peste 40 de animale mici şi 160 păsări.

De asemenea, au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 151 milioane lei, înregistrându-se pagube de aproximativ 15,6 milioane lei.

Comentarii

Ultimă oră