În primele trei luni ale acestui an, la Braşov s-au dat în folosinţă peste 560 de locuinţe, în scădere cu aproape 30% faţă de perioada similară a anului trecut, când se finalizase construcţia a circa 800 locuinţe.

Potrivit unui studiu al Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, cele mai multe locuinţe terminate în trimestrul I din 2017 au fost în municipiul Braşov, Ghimbav, Tărlungeni, Hărman și Sânpetru, împreună reprezentând 81% din totalul acestora. Dintre acestea, cele mai multe erau locuinţe cu 2, 3 sau 4 camere.

Valoarea medie a unei locuinţe terminate în primul trimestru a fost de peste 150.000 lei, în crestere cu 27 de procente faţă de trimestrul I al lui 2016. Valoarea totală a locuinţelor a fost, astfel, de aproximativ 18,75 milioane de euro.

În plus, la sfârşitul primului trimestru, se aflau în construcţie peste 3.800 de locuinţe în regim privat, cu 370 mai multe decât la sfârşitul trimestrului I al anului trecut.