920 de locuinţe s-au construit în primele şase luni la Braşov. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statică, judeţul Braşov se clasează, astfel, pe locul opt la nivel naţional din acest punct de vedere, după Ilfov, Cluj, Bucureşti, Iaşi, Timiş, Constanţa şi Sibiu.

În prima jumătate a anului s-au finalizat mai puţine locuinţe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul acestora scăzând de la peste 24.100 la puțin peste 23.000 locuinţe.

De altfel, acest lucru se vede şi la Braşov, unde anul trecut se livraseră, în primul semestru, circa 1.030 de locuinţe.

Datele INS arată că şi indicii lucrărilor în construcţii au înregistrat o scădere în prima parte a anului faţă de perioada similară a anului trecut, astfel că e de aşteptat, în aceste condiţii, ca şi preţurile locuinţelor şi ale celorlalte clădiri să se plafoneze în perioada următoare.