Sari la conținut

Fetele nemăritate din comuna Şinca au fost făcute de ruşine de flăcăii din sat iar mai mulţi cetăţeni mascaţi au alungat spiritele rele din Budila.


Roata în flăcări. Domnişoarele care i-au refuzat pe feciori şi au rămas nemăritate vor plăti scump. Răzbunarea băieţilor este publică, iar judecata ruşinoasă. Flăcăii pornesc pe uliţele satului şi fac haz pe seama fetelor fără bărbat. Se opresc apoi împreună cu tot alaiul în curtea unei gazde unde încing o sârbă pe cinste. În curtea gazdei feciorii pregătesc purificarea şi îmbracă mai multe roţi din lemn cu paie. După ce au făcut pregătirile tineri urcă pe dealuri organizaţi în două cete şi strigă numele fetelor nemăritate, iar apoi dau foc roţilor din lemn îmbrăcate în paie şi le lasă la vale.


Mai uşor cu facultatea. „Fetele care erau mai mândre şi nu se măritau erau strigate pe nume de pe dealurile din zonă. Înainte li se spuneai cuvinte mai supărătoare, dar acum s-au mai adaptat vremurile pentru că în ziele noastre fetele nu se mai mărită aşa devreme pentru că unele merg la facultate, altele au o carieră. Important pentru noi este că acest eveniment are din ce în ce mai mult success de la an la an şi interesul tinerilor este tot mai mare”, ne-a spus Dumitru Flucuş, primarul din Şinca Nouă. Obiceiul este unul foarte vechi, dar timp de 50 de ani în perioada comunismului a fost interzis. Localnicii l-au reluat abia în 1999, iar de atunci de la an la an numărul celor care participă este tot mai mare.


Alaiul măştilor a alungat spiritele rele din Budila. Mireasa cu mustaţă, mirele turmentant şi zeci de invitaţii ciodaţi. Aceştia au fost protagoniştii alaiului măştilor din Budila. Hoţii au golit cămările familiilor bogate, iar tinerii au mâncat gogoşi şi s-au încălzit cu ţuică fiartă şi gogoşi fierbinţi. Toate acestea pentru a alunga spiritele rele. Alaiul măştilor a pornit duminică prin Budila şi s-a oprit mai ales în gospodăriile oamenilor cu stare. După ce le-au dansat în ogradă musafirii s-au furişat în cămară după cârnaţi, ceapă, cartofi şi slălină. În fruntea alaiului s-au aflat două păpuşi, un băiat şi o fată, făcuţi din paie şi cârpe care l-a finalul plimbării prin sat au fost incinerate pentru alungarea spiritelor rele.

Comentarii

Ultimă oră