Sari la conținut

Pianistul Horia Mihail, două zile de concert la Braşov

pianistul-horia-mihail-doua-zile-de-concert-la-brasov


Pianistul braşovean Horia Mihai va susţine astăzi şi mâine două concerte la Casa Armatei.

Joi, începând cu ora 19,00, Horia Mihail va cânta împreună cu Orchestra Filarmonicii Braşov, aflată sub bagheta dirijorului Iulian Rusu, Uvertura 'Ruinele Atenei' op. 113, Concertul nr.4 pentru pian şi orchestră în Sol major op. 58 de Beethoven şi Schumann - Simfonia 1 în Si bemol major 'Primăvara' op 38. Vineri, de la ora 19.00, va avea loc recitalul cameral din cadrul turneului Pianul călător.
După 12 recitaluri în 2011 şi  22 de recitaluri în 2012, pianistul Horia Mihail va susţine în acest an în toată ţara 15 concerte în 15 oraşe, în cadrul turneului "pianului călător".

''Menirea acestui turneu de amploare constă în bucuria adusă melomanilor din întreaga ţară, dar şi obiectivul generos de a dărui unui oraş pianul cu drept de folosinţă în următorii ani', susţin organizatorii evenimentului.  În anul 2013, destinaţia finală a pianului va fi oraşul Tulcea, unde instrumentul va rămâne în următorii câţiva ani.

Biletele pentru concert, respectiv, recital, se pot procura de la sediul Filarmonicii Braşov din Str. Apollonia Hirscher, nr. 10, tel.: 0268473058, agenţia de bilete, între orele 12 – 15 şi de la sala de concert începând cu ora 18.

Comentarii

Ultimă oră