Sari la conținut

După cinci ani de criză, piaţa imobiliară s-a adaptat. În marile oraşe ale ţării poate fi observată o mai bună ajustare a ofertei la cerere din punctul de vedere al preţurilor. Dintr-o analiză realizată de www.imobiliare.ro pe baza datelor furnizate de platforma Analize Imobiliare, reiese faptul că ponderea locuinţelor ieftine scoase la vânzare rămâne totuşi semnificativ mai mică decât cea a căutărilor pe acelaşi segment. Cererea pentru locuinţele de tip Prima Casă a înregistrat un uşor recul în ultimul an, în vreme ce, pe alocuri, au fost consemnate creşteri de interes pentru unităţile locative mai scumpe. Analiza ia în calcul căutările de apartamente din luna februarie 2013, comparativ cu februarie 2012, precum şi oferta existentă la nivelul lunii martie 2013.
La Braşov, apartamente de până la 60.000 de euro. Ca şi în celelalte mari centre regionale, şi în oraşul de la poalele Tâmpei cea mai mare parte a cererii (69%) se îndreaptă spre apartamente de până la 60.000 de euro. 18% dintre potenţialii cumpărători sunt interesaţi de proprietăţi cuprinse în intervalul 60.000-80.000 de euro, în timp ce segmentele 80.000-100.000 de euro şi peste 100.000 de euro atrag 5% şi, respectiv, 8% dintre căutări. Interesant este că, deşi Braşovul este oraşul cu cea mai mare pondere a cererii îndreptată spre locuinţe de tip Prima Casă, în ultimul an cererea pe acest segment s-a diminuat cu nouă puncte procentuale. În contrapunct, au crescut căutările pe toate celelalte intervale de preţ: 60.000-80.000 de euro (patru puncte procentuale), 80.000-100.000 de euro (un punct procentual) şi peste 100.000 de euro (patru puncte procentuale). La nivel de ofertă, se remarcă o discrepanţă semnificativă faţă de cerere. Astfel, doar 54% dintre apartamentele scoase la vânzare în Braşov au preţuri de până la 60.000 de euro, în vreme ce 22% se încadrează între 60.000 şi 80.000 de euro, iar segmentele 80.000-100.000 de euro şi peste 100.000 de euro deţin ponderi de 8% şi, respectiv, 16%.

Comentarii

Ultimă oră