Sari la conținut

„Plantăm în Brădet”. Gard viu realizat de voluntari la Centrul de Reabilitare Școlară

plantam-in-bradet-gard-viu-realizat-de-voluntari-la-centrul-de-reabilitare-scolara-bradet

După succesul de anul trecut, când un grup de voluntari a plantat o livadă şi mai mult de 85% din pomi s-au prins, inimoșii vor organiza din nou acţiunea „Plantăm în Brădet”.

De data aceasta vor face un gard viu, format din peste 8.000 de puieți, care va înconjura Centrul de Reabilitare Școlară Brădet, protejându-l natural de lumea din exterior.

Pe 11 noiembrie 2017, între orele 9:30 şi 17:30, iniţiatorii îşi propun să pună o bază bună pentru un gard viu care să înconjure orfelinatul, pentru că din păcate, gardul de beton este şubred pe alocuri, fiind uşor de sărit de hoţi.

„Drept pentru care, vă invităm să veniţi să cunoşteti și copiii. Să le arătaţi cum să planteze un arbust, un pom, un gard viu. Să îi invitaţi alături de voi şi să le apreciaţi strădania. Să învăţăm că şi un copil cu handicap poate face o treabă bună şi că… atenţia noastră, împreună cu o vorbă bună sunt suficiente ca să-l facem să zâmbească”, spun organizatorii. Aveți ocazia să cunoașteți copiii de la Centrul de Reabilitare Școlară Brădet și să descoperiți că în ciuda diverselor handicapuri cu care se confruntă, ei știu să râdă, să se asocieze, să lucreze.

Pentru buna organizare şi desfăşurare a evenimentului de plantare de la Brădet este nevoie de prezenţa voluntarilor, care să se implice activ în acțiunea de plantare.

Însă persoanele interesate, care nu pot fi prezente, dar vor să fie de ajutor, pot trimite un pom fructifer sau pot dona pentru achiziţionarea materialului de plantat.

„Dacă nu poți veni, trimite un prieten în locul tău…sau măcar trimite un pom fructifer sau donează pentru achiziționarea materialului de plantat. Cândva, un copil se va bucura de asta. Și apoi altul…Și altul….Dacă știi pe cineva ce are un mini-excavator și vrea să ne ajute, recunoștinta noastră sigur te va copleși: sunt cam 1 200 de m de pregătit pentru plantare”, lansează invitația organizatorii.


   Mai multe amănunte pe pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/122032525140079/ .

Programul detaliat de sâmbătă 11 noiembrie 2017, se află pe: https://www.facebook.com/events/714850908706039/ .

Comentarii

Ultimă oră