Consiliul Judeţean Braşov derulează în prezent achiziţia execuţiei lucrărilor de modernizare a drumului „de sub munte”. Este vorba de şoseaua care porneşte din DN1, în comuna Sinca şi continuă până dincolo de oraşul Victoria, la limita cu judeţul Sibiu, în Cârţişoara, drumul către Transfăgărăşan.

   Sub denumirea de „Drumul de sub munte” se regăsesc, de fapt, patru drumuri judeţene, care fac legatura între 13 localitati, arteră care poate deveni o alternativă pentru aglomeratul DN1.

 După două luni în care documentaţia a fost transmisă pentru verificare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, refăcută şi aprobată de ANAP, pe 8 februarie 2019 caietul de sarcini pentru execuţia proiectului „Modernizare drum interjudeţean DJ 104A, DJ 105C şi DJ 105P, format din DJ 104A km 0+000-45+000, DJ 105C km 6+300-3+800, DJ 105P 0+000-3+800” a fost publicat în sistemul electronic de achiziţii publice. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 25 martie 2019.

   Valoarea estimată a acestei achiziţii este de 111.548.272,89 lei fără TVA. În cadrul proiectului, pe lângă refacerea totală a carosabilului vor fi modernizate sau amenajate trotuare, staţii transport public şi refugii pentru pasageri, se vor realiza lucrări pentru scurgerea apelor pluviale, vor fi construite podeţe transversale, podeţe la drumurile laterale şi podeţe de acces, vor fi reabilitate opt poduri şi vor fi construite şapte poduri noi. Durata contractului este de 33 de luni.

     Daniel Gligoraş, administratorul public al judeţului Braşov, a explicat faptul că procedura de elaborare a proiectului tehnic pentru execuţia lucrărilor a fost anevoioasă. „A trebuit să parcurgem două etape pentru finalizarea proiectului tehnic. Prima a fost achiziţia realizării serviciilor de proiectare pentru trecerile la nivel cu calea ferată, având în vedere că drumul se intersectează cu două căi ferate, iar pentru această achiziţie a trebuit să facem o procedură simplificată care a durat aproape şase luni. Etapa a doua a constat în realizarea proiectului tehnic pentru drumul propriu-zis, care are o lungine de aproximativ 50 km. Pentru finalizarea proiectului tehnic a fost nevoie şi de obţinerea avizelor necesare autorizaţiei de construire. Ulterior am obţinut autorizaţia de construire satât pentru trecerile la nivel cu calea ferată, cât şi pentru drum, după care proiectul tehnic cu cele două componente a fost trimis la ADR Centru pentru verificare. Abia după ce am primit acceptul ADR Centru, am putut trece la scrierea caietului de sarcini pentru execuţia lucrărilor”, a detaliat administratorul public.

   Până în prezent, pentru acest proiect extrem de important la nivelul judeţului Braşov au fost achiziţionate serviciile de proiectare a trecerilor la nivel cu calea ferată, cele de management execuţie investiţie, de verificare tehnică şi de audit financiar.

   Valoarea totală a proiectului de modernizare a drumului „de sub munte” este de 146.864.245,94 lei, din care cheltuielile totale nerambursabile alocate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6, ajung la 141.522.749,92 lei. Contribuţia proprie a Judeţului Braşov la cheltuielile eligibile este de 2.888.219,39 lei, iar cheltuielile totale neeligibile ajung la 2.453.276,63 lei.

  Proiectul vizează modernizarea drumului interjudeţean DJ 104A - Perşani -Victoria în legătură cu DJ 105C Victoria - Ucea de Sus şi DJ 105P - Ucea de Sus, în lungime totală de 53,01 km (din care 49,039 km vor fi realizaţi cu fonduri alocate prin POR şi 4 km vor fi modernizaţi din fondurile proprii ale judeţului Braşov). Drumul străbate localităţile Șinca Veche, Șercăiţa, Bucium, Mărgineni, Sebeş, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguş, Viştea de Sus, Victoria, Ucea de Sus. Modernizarea acestui drum va asigura conectarea cu reţeaua TEN-T şi descongestionarea traficului din zona DN1 Sibiu - Braşov, având în vedere că el facilitează legătura între judeţele Braşov, Sibiu, Argeş. Acest drum modernizat va face legătura între DN 1 şi DN 7C (Transfăgărăşan), la Cârţişoara.