Sari la conținut

„Plivesc brad şi dorm buştean”. Acțiune de voluntariat în aer liber, la Șirnea

plivesc-brad-si-dorm-bustean-actiune-de-voluntariat-in-aer-liber-la-sirnea

Braşovenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 29 iulie 2017, la o zi de voluntariat şi la o seară de voie bună, cu muzică şi mâncare la ceaun, la pepiniera „Fundaţiei Conservation Carpathia” din Şirnea.

  „Scoatem la lumină, dintre buruieni, puieţi de brad, paltin, ulm, frasin şi molid”.

Organizatorii evenimentului asigură mănuşi, sape, instruire SSM, contracte de voluntariat, adeverinţe, diplome, sursă de apa potabilă şi cină. În plus, participanții vor primi „buline albe” pentru fapta bună şi o porţie zdravănă de extra-oxigen.

Iniţiatorii acţiunii, prin care brașovenii sunt chemați să dea o mână de ajutor (chiar și două) pentru ca un teren plantat cu puieți de arbori să fie curățat de buruieni, pentru ca pomișorii să poată să se dezvolte bine și să crească nestingheriți, şi-au intitulat campania „Plivesc brad şi dorm buştean”.

Punctul de întâlnire pentru doritori este la Şcoala Şirnea din centrul comunei, la ora 10.00, sâmbătă, 29 iulie 2017 . Voluntarii care vor veni mai târziu de ora 10.00 sunt aşteptaţi direct la pepinieră, urmând ca traseul să fie marcat cu indicatoare ajutătoare.

„Am alocat toată ziua pentru această activitate, pentru că, faţă de anul trecut, am vrea să rămânem peste noapte cu corturile pe deal, la umbra copacilor care străjuiesc pepiniera de la Șirnea. Seara, pe la 19.00-20.00, facem cinste cu o tocană la ceaun, ne relaxăm cu nişte muzică în fundal şi poveşti de munte, sub cerul plin de stele. Bineînţeles că voluntarii pot veni şi doar pentru câteva ore, nu musai peste noapte”, anunță organizatorii.

Inițiatoarea proiectului, „Fundația Conservation Carpathia” a crescut numărul de pepiniere și a ajuns la 5 locații, unde sunt crescuți puieți forestieri pentru campaniile de reîmpădurire, pe care fundația le organizează încă din anul 2012. Până acum, prin acest proiect „Fundația Conservation Carpathia” a reușit să reîmpădurească mai mult de 500 de hectare de zone tăiate complet, în Munții Făgăraș, Piatra Craiului, Iezer, Papușa și Leaota. Iar obiectivul organizației este să readucă la viață câte 100 de hectare în fiecare an.

Comentarii

Ultimă oră