Sari la conținut
politia-locala-brasov-angajeaza

Printr-o nouă sesiune de exemene, sunt scoase la concurs trei posturi contractuale de execuție și zece funcții publice de polițiști locali.

Singurele posturi pentru care nu se organizează examen sportiv sunt: cel de inspector de specialitate în cadrul Biroului Cabinet – pentru care sunt necesare studii superioare - și cel de referent în Serviciul Administrativ – studii liceale obligatorii. Pentru acestea, cât și pentru slujba de paznic la Compartimentul Pază Obiective – cele trei fiind incluse la posturi contractuale de execuție – termenul de depunere a dosarelor este 4 septembrie 2017, iar examenul scris este programat pentru 25.09.2017 iar interviul pentru data de 29.09.2017. De precizat este faptul că, cine aplică pentru job-ul de paznic trebuie să treacă de proba sportivă, care, este eliminatorie și se va desfășura în 21.09.2017.

Dacă vorbim despre sesiunea de examene pentru ocuparea posturilor de polițiști locali, trebuie menționat că data limită de depunere a dosarelor este 11.09.2017, iar locurile disponibile sunt la Serviciul Ordine și Liniște Publică, Rutieră, Poliția Turistică și Siguranță Obiective.

De asemenea, locuri vacante mai sunt și pentru structura Inspecție – Control și Disciplina în Construcții – posturi pentru care nu se susține testare fizică, însă este de remarcat faptul că a mai fost organizat concurs, însă cele două posturi puse la bătaie nu au fost ocupate.

Toate amănuntele cu privire la sesiunea de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante se pot obține prin telefon la numărul 0368/45.70.10 prin Biroul Resurse Umane, dar și de pe site-ul www.politialocalabrasov.ro .

Comentarii

Ultimă oră