Polițiștii locali de la Biroul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au identificat în Brașov construcții efectuate fără autorizație! În urma controalelor pe șantierele din municipiu, agenții au constatat că unul dintre dezvoltatorii imobiliari a deschis un nou șantier și a demarat construcții fără a deține autorizații de construire.


"Au fost luate măsuri, în conformitate cu legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aplicându-se atât proprietarului, cât și executantului sancțiuni în valoare totală de 71.000 de lei. Totodată a fost dipusă ca măsură complementară sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate, măsură care își produce efectele, așa cum prevăd procedurile legale, după comunicarea proceselor verbale." a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.