Sari la conținut

Premierul Victor Ponta a anunţat joi,  că este decis să readucă pe profit compania CFR Marfă, chiar dacă CSAT nu va aviza privatizarea, situaţie în care primul ministru a spus că această companie va fi condusă de un manager privat şi va fi restructurată.

Întrebat de un jurnalist ce va face dacă CSAT nu va aviza privatizarea, Victor Ponta a declarat: "Nu facem privatizarea. Planul B, manager privat, restructurarea companiei şi încercarea de a o aduce acolo unde era în 2008, adică pe profit, înainte să fie fraudată de PDL."

Premierul consideră că CSAT are competenţe în aviza privatizarea CFR Marfă.

"Dacă nu are competenţe CSAT-ul, dar a avizat de trei ori până acum, înseamnă că de trei ori a acţionat ilegal. Dacă chiar nu are domnul preşedinte nicio atribuţie despre CFR, atunci aşa, pe româneşte, să tacă din gură. Dacă are şi dacă ştie ceva, e cel mai bun cadru, cadrul instituţional, să ne spună, să nu ne lase să facem vreo greşeală, Doamne fereşte", a mai spus Victor Ponta.

Comentarii

Ultimă oră