Un porc uriaș, de 400 de kilograme, a devenit vedetă în zona Comăna-Hoghiz. Gogu, aşa cum i-au spus stăpânii, are aproape doi ani şi a fost crescut cu porumb, urluială, tărâțe şi sfeclă, într-o gospodărie din satul Cuciulata.

  „Cum ziceau bătrânii: masă, casă, rasă. În primul rând rasa, pentru că maică-sa e Marele Alb iar tată-său a fost Landrace. E fătat pe 15 februarie, face doi ani anul viitor. Are un an și 10 luni. A mâncat porumb, urluială, tărâțe, sfeclă, ce avem noi în gospodărie. Nu are grăsime multă, e de carne. Îl apreciez să aibă în jurul la 400 de kilograme.

  Are 1,85 metri dintre urechi la baza cozii, circumferința 1,78 metri, după picioarele din față și 1,10 înălțime. Nu am mai avut așa porc mare. Mai am doi în grajd, dar la 200-220 kilograme“, a explicat Dionisie Stoica.

  Săteanul din Cuciulata, posesor al porcului uriaș, se ocupă cu creșterea animalelor pentru consumul propriu, dar și pentru vânzare.