Viceprimarul Costel Mihai a efectuat, la începutul acestei săptămâni, o vizită în New York, în cadrul căreia a avut ocazia să discute cu consilierul municipal republican Eric A Ulrich despre o colaborare viitoare între metropola americană și Brașov.
Invitația a venit din partea președintelui Comitetului Național al Republicanilor Româno-Americani, Sorin Roiban, și a fost prilejuită de evenimentul „Uniți sub tricolor - 100 de ani de la Marea Unire“, desfășurat cu susținerea Consulatului General al României la New York.
În cadrul delegației, viceprimarul Costel Mihai a participat și la o întâlnire organizată la Academia Militară West Point, unde a avut o discuție cu stategul Elroy Sailor, consilier al președintelui Comitetului Național Republican și având o experiență de 25 de ani în aparatul de stat american.
Ulterior, viceprimarul Brașovului a fost primit, la Consiliul Orașului New York de catre consilierul municipal republican Eric A Ulrich, cu care a purtat discuții despre o posibilă colaborare dintre cele două orașe, la nivelul administrației locale, dar și la nivel universitar și de afaceri.
Viceprimarul Costel Mihai a declarat că anul acesta va avea loc o întâlnire şi la Braşov, cu un reprezentant al consiliului din New York, în scopul încurajării unui dialog între municipalităţi în cadrul unor întâlniri cu mediul de afaceri şi mediul universitar.