Sari la conținut

Conducerea Universităţii Transilvania a decis că va scoate la concurs 35 de posturi pentru asistent, lector şi conferenţiar, în cadrul a 17 facultăţi din instituţia de învăţământ. La jumătatea acestei luni, reprezentanţii Ministerului Educaţiei anunţau că Universităţile de stat vor putea să organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, 2381 de astfel de locurii fiind deblocate. Deocamdată universitatea din Braşov nu a primit confirmarea de la Ministerul Educaţiei pentru aprobarea posturilor vacante. Cert este că ulterior ele vor fi publicate în Monitorul Oficial, după care se va stabili calendarul concursului, anunţă presa locală. Posturile au fost blocate prin Ordonanţă în 2009, decizia conducând în timp la deficit de cadre didactice titulare.

Comentarii

Ultimă oră