Sari la conținut

Potrivit tradiţiilor româneşti străvechi, tăiem porcul de Ignat!

potrivit-traditiilor-romanesti-stravechi-taiem-porcul-de-ignat

Ştim un anumit animăluţ, care n-ar vrea să se afle, astăzi, pentru nimic în lume în România noastră care se pregăteşte pentru Crăciun!


    Astăzi, Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Mucenic Ignatie, sărbătoare denumită popular şi Ignat. Ignatul este ziua nefastă a porcilor care sunt sacrificaţi cu ocazia Crăciunului. E un adevărat „măcel” al acestor animale, privit totuşi cu încântare de cei care le-au crescut cu trudă un an de zile, iar cerul se umple astăzi de guiţături lugubre. Şi paradoxal, nimeni nu se supară! Ba din contră!

Ziua de 20 decembrie este „Sărbatoarea Ignatului”, denumita popular şi „Ignatul porcilor”!


    Sacrificiul sângeros al porcului şi ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat este o practică preistorică ce supravieţuieşte în ţinuturile românesti din vremuri demult apuse.

Ca fiecare sărbătoare româneasca şi Sărbatoarea Ignatului este una plina de obiceiuri, legende şi superstiţii.


   Se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu taiaţi! Dacă visează cuţit, este un semn clar că vor fi sacrificaţi.

În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiţionala tăiere a porcilor.


   În ziua de Ignat nu se lucrează altceva, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun şi cuţit în vreme pepenilor nu a cunoscut fericirea, potrivit experţilor în folclor . Dar, potrivit tradiţiei, la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună.

Porcul care nu e tăiat în această zi, după nu se mai îngrașă, pentru că în această noapte își visează cuțitul.


  În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.


   Copii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni și sănătoși tot anul.


    Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să facă stricăciuni peste an. Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă. Aşa că femeile trebuie să se îndeletnicească azi doar cu lucruri gospodăreşti ce ţin de prepararea porcului.


    Se spune că cine nu taie porcul în această zi, nu are parte de el, pentru că i-l mânâncă lupul în cocină. Aşa că e bine să fie respectată tradiţia şi porcul să fie tăiat de Ignat.

În religia vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinitățiii întunericului care slăbea Soarele în cea mai scurtă zi a anului, Solstițiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui oamenii sacrificau porci și se hrăneau spre întărire cu carne. După aceea ziua începea să crească și Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii și a vieții (poate de aceea Iisus a fost vestit Magilor de o stea).

Într-un moment cum este cel de la cumpana dintre anul vechi şi anul nou, se insista pe funcţia regeneratoare a sacrificiului.


  Prin acest sacrificiu, echivalent al anului ce moare, o nouă viaţă se înfiripă, aceea a noului an. Şi aceasta, pentru că sacrificiul, ca moarte violentă, lasă libere energiile vitale neconsumate. Din aceste energii neconsumate, cel sacrificat putea reveni la viaţă, putea renaşte.


    Dupa ce animalul este sacrificat, pe ceafa acestuia se crestează semnul crucii şi peste acesta se pune sare, spunându-se că numai aşa sufletul porcului va ieşi din corp, iar apoi carnea este sortată.

Carnea porcului tăiat de Crăciun este destinată în principal preparării produselor ce urmează a se consuma pe tot parcursul perioadei dintre Crăciun şi Bobotează.

Conform rânduielii tradiţionale, tăierea porcului este singura activitate permisă a se desfăşura în ziua de Ignat. Se crede că prestarea oricarei alte munci - spălatul rufelor, cusutul, măturatul casei , atragea dupa sine pedepsirea celor care se faceau vinovaţi de încălcarea normelor sărbătoririi.


   Tot din batrâni se spune că dacă nu ai porc la Ignat, taie cel puţin o pasăre, pentru că e bine să vezi sânge în ziua de Ignat, ca să fi ferit de boală.


   Ritualul sacrificării porcului în preajma Sărbătorilor Craciunului, aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul.


     În desfaşurarea obiceiului sacrificării porcului, se respectă din bătrani anumite condiţii : Sacrificiul nu poate fi început înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. El trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele, ce-ar încerca să anuleze virtuţile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului este bine să fie întâi supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită pentru a îndepărta duhurile.

După ce animalul este sacrificat, iar carnea sortată, are loc un al doilea act ceremonial: împărţirea pomenii porcului. Prin tradiţie, ea se oferea, celor care au ajutat la tăierea porcului, dar şi săracilor. Din restul cărnii se prepară produsele destinate Sărbătorilor de Craciun, Anul Nou şi Bobotează: cârnaţi, tocatură, piftie, tobă, caltaboşi, carne friptă. Totodată, o parte se conservă pentru a fi consumată peste an.


     În zilele noastre tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toți membrii ei, fiecăruia putându-i-se da ceva util de făcut.

Bărbații se ocupă de treaba cea mai plină de simboluri, care implică înjunghiatul propriu-zis și pârlitul porcului cu paie strânse de peste an.

Se obisnuiește ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un țol peste porc și să se suie pe el cei mici și să se veselească ca să fie mâncat porcul cu poftă.


   Tot atunci se ia bășica porcului și se pun grăunțe în ea după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face bășica, atâta veselie și bucurie în casă va fi. Femeia de obicei se ocupă de împărțirea cărnii pe categorii după ce bărbatul face semnul crucii din cuțit pe fruntea animalului, zice „Doamne ajută să-l mâncăm sănătoși” și termină de tranșat porcul.

    Se dă deoparte carne pentru cârnați, caltaboși, tobă, pentru friptura de la pomana porcului și până și picioarele care se folosesc pentru piftie. Se zice că românul știe să folosească fiecare componentă a porcului mai mult ca orice nație din lume poftitoare de porc. Începând de la delicioasele urechi și coada, mâncate de obicei de copii, la macra curată și slănina pusă la afumat până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea proaspătă, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toți vor degusta la masa din ziua Nașterii Domnului.

  Toți trebuie să se veselească și să cinstească cu vin ori ţuică fiartă în jurul porcului ca să fie mâncat cu plăcere până la ultima bucată.

Chiar dacă astăzi , conotaţiile gastronomice au luat locul celor ceremoniale şi ritualurile nu se mai respectă întocmai ca pe vremea bunicilor, totuşi Ignatul demonstrază permanenţa şi continuitatea sărbătorilor ce preced Craciunul în calendarul popular al românilor.

Aşadar, dacă tăiaţi astăzi porcul, pentru că e ziua cea mai potrivită, fiindcă e Ignatul, spor la treabă şi să pregătiţi bucate gustoase, care să vă umple de savoare mesele de Sărbători!

Comentarii

Ultimă oră