La Braşov sunt 4.233 de locuri în căminele studenţeşti de pe Colină şi din Memorandului. Acestea sunt insuficiente, pentru că în universitatea de stat studiază peste 20 de mii de cursanţi, mai bine de jumătate dintre aceştia nefiind din Braşov. Cei care au prins un loc în cămin au însă noroc. Pe lângă igienizarea tuturor unităţilor de cazare, anul acesta s-au făcut reabilitări serioase şi în Căminul 9. Aici s-a  început cu schimbarea conductelor, apoi s-a pus gresie şi faianţă, iar băile au fost reabilitate complet. Nu toţi studenţii au fost atât de norocoşi, astfel că majoritatea nu au obţinut un loc în cămin. Zilnic, aceştia bat la uşile agenţilor imobiliari. Preţurile chiriilor diferă în funcţie de zonă şi de confort. Pentru o garsonieră, preţurile încep de la 150 de euro.