Sari la conținut
prefectura-vrea-un-control-la-cas-brasov

Prefectul Braşovului a precizat că va solicita un control al Casei Naţionale de Sănătate la CASJ Braşov, pentru ca lucrurile să se lămurească pe deplin şi să nu mai existe dubii. „Îi acordăm domnului Călin Răuţia (preşedintele CASJ Braşov – n.r.) toată încrederea necesară, urmând ca, de la Bucureşti, să solicităm din partea Prefecturii un control de fond care să urmărească aspectele contradictorii şi aplicarea normelor de contractare. Nu aş fi dorit ca directorii de spitale să se plângă CJ, ci aş fi vrut ca aceste discuţii să aibă loc la nivel de casa judeţeană de sănătate şi prefectură care este reprezentantul Guvernului în teritoriu. La întâlnirea de luni de la Prefectură am vrut să văd un punct de vedere al CASJ faţă de cele semnalate de managerii spitalelor”, a precizat prefectul Mihai Mohaci.

Comentarii

Ultimă oră