Sari la conținut
pregatiri-pentru-parlamentare

Pregătirile pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie sunt în toi. Zilele trecute au fost delimitate şi secţiile de votare. Astefl în judeţ sunt 446 de secţii, dintre care 177 în municipiul Braşov, cu una mai puţin decât la Referendumul din 29 iulie, respectiv cu o secţie în minus în zona coloniei Bod. Evidenţa Persoanei a trimis Autorităţii Electorale Permanent şi numărul braşovenilor cu drept de vot, care este mai mare decât la alegerile locale, 518.090, faţă de 517.359. Reprezentanţii Prefecturii au început demersurile şi pentru tipărirea buletinelor de vot. Astfel, vor fi tipărite 1.142.000 de buletine, câte 571.000 pentru deputaţi şi senatori, iar zilele următoare va fi lansată pe SEAP şi licitaţia pentru selectare tipografiei care va realiza aceste buletine.

Comentarii

Ultimă oră