Sari la conținut

Premierul nu vrea ordonanţă privind alegerea primarilor în două tururi

premierul-nu-vrea-ordonanta-privind-alegerea-primarilor-in-doua-tururi

Premierul Dacian Cioloş a declarat, că, în urma discuţiilor cu partidele, a rezultat nu există în acest moment o majoritate parlamentară foarte clară care să susţină revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Premierul a precizat că soluţia este în Parlament şi Guvernul este gata să îşi dea sprijinul, dacă există o voinţă reală pentru modificarea legii alegerilor locale. „Am constatat astăzi (ieri – n.r.) că majorităţile sunt foarte volatile în Parlament.(...)Nu există o majoritate clară pentru revenirea la două tururi. Nu este cazul ca Guvernul să tranşeze pe acest subiect", a declarat Cioloş.

El a mai spus că Guvernul nu trebuie să se transforme în „instrumentul” niciunui partid, nici al celor care vor modificarea legii, nici al celor care se opun. „'Nu accept ca Guvernul să fie folosit ca instrument de orice partid pentru a-şi atinge obiectivele strict de partid. Deci am fost de acord să avem această discuţie, dar nu pentru ca Guvernul să devină instrumentul niciunui partid. Nici a celor care sunt împotriva legii, nici a celor care vor modificarea legii”, a subliniat premierul. „Nu pot decât să constat că, cu toată voinţa guvernului de a ajuta, decizia rămâne tot la Parlament”, a insistat Cioloş. El a mai spus că încă există discuţii între unele partide privind poziţionarea lor faţă de modificarea legii electorale în condiţiile în care există două proiecte de lege în Parlament.

Sursa www.mediafax.ro

Comentarii

Ultimă oră