Premierul Victor Ponta a ales să se autosuspende din funcţie, după operaţia la genunchi pe care a făcut-o în Turcia. Anunţul a fost făcut chiar de şeful Guvernului, duminică, pe pagina sa de Facebook.Şeful Executivului spune că s-a autosuspendat din funcţie începând de vineri, 19 iunie, pentru o perioadă de  28 de zile, şi îî solicită preşedintelui să îl pună interimar pe ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Ponta a luat decizia vineri, dar a publicat-o abia azi. Premierul spune că va trimite solicitarea mâine, şefului statului.
Potrivit legii, preşedintele nu este obligat să pună în funcţie persoana pe care o recomandă premierul, ci poate alege el persoana care să îi ţină locul prim-ministrului. Premierul Victor Ponta va fi externat astăzi din clinica din Turcia, dar nu poate să se întoarcă încă în România, pentru că trebuie să rămână sub supravegherea medicilor timp de o săptămână. Premierul este internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost operat la genunchiul stâng, după o accidentare la un meci de baschet, scrie antena3.ro.