Sari la conținut

Președintele Iohannis i-a decorat pe gimnaștii Cătălina Ponor, Larisa Iordache și Marian Drăgulescu

presedintele-iohannis-ia-decorat-pe-gimnastii-catalina-ponor-larisa-iordache-si-marian-dragulescu

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat marți, 26 septembrie 2017, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, pe gimnaștii Cătălina Ponor, Larisa Iordache și Marian Drăgulescu.

În semn de „înaltă apreciere pentru talentul, pasiunea, devotamentul și profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internațional”, președintele Klaus Iohannis le-a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer Cătălinei Ponor și lui Marian Drăgulescu și Ordinul "Meritul Sportiv", Clasa a III-a, cu o baretă, Larisei Iordache.

„În semn de apreciere și recunoștință pentru modul lăudabil în care reprezentați țara, pentru determinarea și perseverența de care ați dat dovadă, vă ofer aceste decorații și vă mulțumesc pentru momentele emoționante pe care ni le-ați oferit nouă, tuturor românilor”, a declarat Președintele României, Klaus Iohannis.

El a precizat că a ținut în mod special să le înmâneze distincțiile sportivilor marți, înainte ca aceștia să plece la Campionatele Mondiale de la Montreal, pentru ca decorațiile să fie un imbold.

Iohannis i-a felicitat și pe antrenori, pe membrii staffului tehnic și familiile sportivilor.

Președintele le-a transmis sportivilor că sunt un exemplu de determinare pentru generațiile tinere și i-a încurajat să rămână tot timpul aproape de sportul românesc.

„Medaliile obținute de-a lungul timpului arată un înalt nivel al performanței sportive, pe care l-ați atins prin muncă, abnegație și pasiune”, a afirmat șeful statului.

La ceremonie au participat Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, sportivi și consilieri prezidențiali.

Comentarii

Ultimă oră