Primăria Brașov reabilitează clădirile de patrimoniu din centrul istoric al Brașovului, pe modelul de la Oradea. Unul dintre proiectele aflate în dezbaterea Consiliului Local în ședința din data de 24 februarie este propunerea primarului Allen Coliban de înființare a Fundației Monumentelor istorice, pe modelul celei de la Oradea, care va gestiona programul de reabilitare a clădirilor istorice din Brașov, având ca membru fondator Municipiul Brașov.

Obiectivele acestei fundații sunt:


- asigurarea protecției monumentelor istorice aflate în proprietatea Municipiul Brașov;
- finanțarea sau cofinanțarea lucrărilor de protejare a monumentelor istorice;
- realizarea de lucrări de reconstrucție, conservare, restaurare, promovare a monumentelor istorice, de artă, de arhitectură și urbanistice existente în municipiul Brașov;
- inițierea și derularea unor programe speciale de prevenire a degradării monumentelor istorice din Municipiul Brașov;
- implementarea unor proiecte educaționale și culturale de protejare și conservare a monumentelor istorice, în parteneriat cu instituții de învățământ și cultură;
- inițierea unor parteneriate cu alte autorități ale administrației publice locale, în cazul în care monumentele istorice și zonele de protecție ale acestora se află pe teritoriul mai multor unități administrativ-teritoriale;
- realizarea de materiale de promovare a monumentelor istorice, de artă, de arhitectură și urbanistice existentei municipiul Brașov;
- derularea activităților de inventariere, conservare, arhivare a elementelor patrimoniului cultural, arhitectural și de for public;
- administrarea obiectivelor de patrimoniu cultural mobil și imobil, în vederea promovării turistice distinct sau prin alte forme de organizare conform legii.