Primăria oferă puieți de arbuști, gard viu și lopeți Asociațiilor de Proprietari pentru a-i încuraja pe cetățeni să contribuie la curățenia în jurul blocurilor

     Odată cu sosirea primăverii, municipalitatea a declanşat luna curăţeniei în aproape toate cartierele oraşului. Ca în fiecare an, în această perioadă oraşul este salubrizat înaintea sărbătorilor pascale.

  Cele două firme de salubritate din oraş şi-au suplimentat numărul de angajaţi pentru această activitate şi au trecut la treabă.

   „Aşa cum Primăria i-a obişnuit pe cetăţeni în fiecare an, intrăm pe programul de curăţenie de primăvară ce implică ras rigolă, măturat trotuare, curăţat carosabil, gazon, până la gardul viu”, a precizat Adrian Şoneriu, director executiv Brai Cata.

  În această perioadă se vor curăţa străzile şi zonele verzi din cartierele Noua, Astra, Şchei, Scriitorilor, Florilor, Poiana Braşov şi din zonele centrale, urmând ca până de Paşti întreg oraşul să fie pregătit de sărbători.

  În toate cartierele se află amplasate containere speciale, pe care braşovenii le vor putea utiliza după ce vor termina curăţenia din jurul blocurilor sau caselor.

      Primăria invită cetățenii la implicare pentru a avea un oraș curat.

  „Cetăţenii Braşovului s-au obişnuit ca în această perioadă să trecem la curăţenia de primăvară. În cadrul acestei campanii am amplasat deja sau vom amplasa containere în care braşovenii pot depune gunoaiele pe care le strâng, iar noi ne-am gândit să îi ajutăm pe cei care se implică cu unele lucruri de care este nevoie pentru curăţenie”, a explicat primarul George Scripcaru.

  Municipalitatea s-a gândit chiar la premii acordate asociaţiilor de proprietari care se vor implica mai mult în această campanie. Premiile constau în unelte profesionale pentru curăţenie, care îi vor ajuta pe cetăţeni şi la viitoarele campanii de curăţenie.