Sari la conținut

Primarul Allen Coliban și cei doi viceprimari, Flavia Boghiu și Sebastian Rusu, și-au prezentat în fața brașovenilor, raportul de activitate pentru primele 6 luni de la preluarea mandatelor

Primarul Allen Coliban și cei doi viceprimari, Flavia Boghiu și Sebastian Rusu, și-au prezentat în fața brașovenilor, raportul de activitate pentru primele 6 luni de la preluarea mandatelor.


Obiectivul actualei administrații a fost, de la începutul acestui mandat, implementarea unei noi abordări la nivelul autorității publice locale brașovene: respectarea principiilor de bună administrare prin implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, creșterea transparenței și eficiență și competență în activitatea aparatului executiv.


Prioritățile primarului pentru primele 6 luni de mandat au fost acelea de a asigura un buget echilibrat, concentrat pe atragerea de fonduri și realizarea de investiții, demararea proiectelor de dezvoltare a orașului, gestionarea pandemiei COVID-19, gospodărirea orașului, astfel încât Brașovul să fie nu doar bine administrat, dar și cu perspective clare de dezvoltare în viitor.


Prioritățile pentru acest an ale conducerii executive sunt ,,Tranziția către un Brașovul verde”, ,,Educația” și ,,Sănătatea și grija pentru toți”, domenii cărora le sunt alocate 48% din totalul fondurilor bugetare.


Totodată, primarul a făcut o trecere în revistă a celor mai importante proiecte de dezvoltare ale orașului, municipalitatea având în derulare peste 171 de proiecte de investiții în acest an.


Cei doi viceprimari au prezentat, de asemenea, rezultatele activităților delegate de primar. Viceprimarul Flavia Boghiu le-a prezentat brașovenilor modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, de la înființarea celor 4 centre de vaccinare, la maratonul ,,Liber la vaccinare! Liber la viață!”.

Viceprimarul Boghiu a prezentat și proiectele implementate sau în curs de implementare în domeniul educației.

Viceprimarul Sebastian Rusu a vorbit despre activitatea municipalității în gospodărirea orașului, de la reparații străzi, la iluminat public, semaforizare și iluminare treceri de pietoni, curățenie și întreținere zone verzi.


Unul dintre proiectele importante lansat în aceste 6 luni este cel legat de creșterea siguranței pietonilor, prin semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni. În acest an au fost semaforizate 7 treceri de pietoni și iluminate suplimentar alte 17.

Comentarii

Ultimă oră