Sari la conținut

Primii paşi pentru Centrul de agrement din Poiană

primii-pasi-pentru-centrul-de-agrement-din-poiana

De curând a fost semnat contractul de execuţie a centrului de agrement din Poiana Braşov. Prin realizarea acestui Centru posibilităţile de petrecere a timpului liber în staţiune mai ales în lunile fără zăpadă cresc. Cei care au proiectat acest centru susţin că aproximativ 65.000 de turişti vor trece pragul noului Centru de Agrement, la care se adaugă încă 63.000 de braşoveni. Valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 27,7 milioane de lei, cu TVA, iar în perioada următoare se va da ordinul de începere a lucrărilor. Clădirea va fi construită pe un teren de 15.000 de metri pătraţi, amplasat la poalele pârtiei de schi Bradul, în spatele complexului Capra Neagră.

Comentarii

Ultimă oră