Primii puieţi din specii exotice vor fi plantaţi săptămâna viitoare în Parcul Dendrologic din Noua

  Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt (RPLPK) Braşov va finaliza în câteva zile lucrările silvice de amenajare a terenului pentru amenajarea viitorului Parc Dendrologic din Noua, iar după Paşte se vor începe şi plantările. Anul acesta se vor planta 660 de puieţi din 111 specii exotice, printre care bradul de Caucaz, ginkgo, ienupăr, stejar roşu, coacăz, mojdrean, magnolie, acestea fiind alese în urma unor studii riguroase.

     Seminţe aduse de la 7.000 km distanţă, din Siberia de Sud

  În cazul speciilor exotice care vor fi plantate s-a încercat identificarea unui număr cât mai reprezentativ pentru pădurile de pe toate continentele, astfel ca în parcul dendrologic nou creat, vizitatorii să poată observa şi potenţialul adaptiv al diferitelor specii exotice şi autohtone din întreaga lume, în zona noastră geografică, explică specialiştii Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt. Astfel, în parcul dendrologic de la Noua vor fi plantate, de exemplu, specii de arbori aduse de la 7.000 de km distanţă, din Siberia de Sud, respectiv pin, larice sau molid, fiind pentru prima dată în ultimii 30 de ani, când din această zonă se „exportă” seminţe de arbori. Seminţele au fost aduse la sfârşitul anului trecut de specialişti din Rusia, care au venit într-un schimb de experienţă la Braşov. Fiecare plic de seminţe adus are precizat pe ambalaj, cu exactitate, locul de unde au fost recoltate.


  Un loc în care braşovenii să stea „zi lumină”

       Parcul dendrologic de la Noua se va întinde pe o suprafaţă de 25 de hectare, din care aproximativ 3,9 hectare sunt dedicate lucrărilor de cercetare cu caracter experimental-demonstrativ, derulate împreună cu Facultatea de Silvicultură. Acest parc dendrologic va deveni o zonă de agrement în care braşovenii şi turiştii să poată petrece „o zi lumină”. Vor exista alei pietonale, dar şi piste pentru biciclişti. Obiectivul principal este ca, în timp, acest parc sa devină prima grădină botanică a acestei zone.

    Proiectul se derulează în parteneriat cu Facultatea de Silvicultură a Universităţii Transilvania şi cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură, Marin Drăcea:
 
 
  „Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a susţinut încă de la început iniţiativa Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt de înfiinţare a unui parc dendrologic, a unei grădini botanice. Locaţia este foarte bună pentru că este aproape de Braşov, în zonă este şi o Grădină Zoologică, are şi părţi mlăştinoase şi părţi de versant, ceea ce permite introducerea unor specii cu caracteristici ecologice variate.

   Primul pas este cel de a înlătura vegetaţia existentă, compusă din două-trei specii, iar în locul lor se vor planta altele - cam 300 de specii distincte, poate chiar mai multe, nu doar din ţara noastră, ci si din alte zone cu climă temperată. Un astfel de proiect vine foarte bine pentru Braşov pentru că acum oraşul nu are o asemenea colecţie, o grădină botanică. În final, va fi un avantaj pentru braşoveni, în primul rând, pentru iubitorii de natură, pentru cei care iubesc speciile forestiere de arbori şi arbuşti dar şi un nou punct de atracţie pentru oricine vine în Braşov. De asemenea, din perspectiva şcolii de silvicultură, pentru pregătirea viitiorilor ingineri silvici, acesta este un loc binevenit. În plus, faţă de alte grădini botanice, vor avea şi o zonă pentru lucrări demonstrative, în care cu studenţii şi cadrele didactice să derulăm unele experimente şi să arătăm modul cum se intervine într-o pădure”, a declarat decanul Facultăţii de Silvicultură, Alexandru Lucian Curtu.