Sari la conținut

„Privind spre Alpi. Fotografie montană din Piemont” la Casa Sfatului

privind-spre-alpi-fotografie-montana-din-piemont-la-casa-sfatului

40 de fotografii istorice prezintă, la Casa Sfatului, în Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, imagini ce vorbesc despre Alpi: întâmplări, situaţii şi schimbări, din anii 70 ai secolului al XIX-lea până în anii 40 ai secolului al XX-lea.

Expoziţia se numeşte sugestiv „Privind spre Alpi. Fotografie montană din Piemont”.

Este prima expoziţie internaţională de la Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.

A fost adusă din Italia, producătorii ei fiind Muzeul Naţional al Muntelui din Torino şi Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, cu sprijinul Institutului Italian de Cultură din România şi Alpin Film Festival.

Este o expoziţie cu fotografie istorică, primele poze expuse datând din a doua jumătate a sec XIX. Periplul fotografiilor prin Munţii Piemontului, continuă până la începutul celui de-al doilea război mondial.

„Privind spre Alpi” reprezintă începutul unei colaborări cu Muzeul Naţional al Muntelui din Torino, echipa italiană care a adus exponatele fiind plăcut impresionată de ceea ce există la Braşov.

„Surpriza plăcută pentru italieni, a fost să descopere că avem un program cultural special dedicat muntelui şi că şi noi avem piese muzeale legate de istoria muntelui aşa că putem să privim şi spre Bucegi, nu doar spre Alpi, în curând, în Muzeul Judeţean de Istorie şi de ce nu şi în Torino”, a explicat ist. Nicolae Pepene , directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.

Expoziţa va rămâne deschisă publicului până în 25 martie 2017.

Comentarii

Ultimă oră