Sari la conținut

Profeţia părintelui Iustin Pârvu: o lună până la împlinire?

profetia-parintelui-iustin-parvu-o-luna-pana-la-implinire-

Cele 12 luni de care vorbea părintele Iustin Pârvu înainte de a muri se împlinesc peste puţin timp, iar conflictul de la graniţa Europei pare să escaladeze spre o „urgie”. Părintele Iustin le-a vorbit celor cinci ucenici care se aflau în chilia sa pe 11 iunie 2013. Acesta le-a spus: “E vorba că mai sunt 12 luni… ”.    Cum părintele s-a oprit, cei de faţă au bănuit că duhovnicul se referea la faptul că după un an nu vor mai fi cipurile pe documentele de identitate, despre care fusese intrebat şi au cerut o lămurire. „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”. Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veşnice pe 16 iunie 2013, după o lungă suferinţă pe care a încercat să o ascundă semenilor. Ultimele sale cuvinte au fost privite de mulţi cu neîncredere, şi la momentul în care au fost pronunţate nimeni nu putea preconiza o „urgie” iminentă. Cu o lună înainte de termenul avansat de Arhimandrit problemele grave din Ucraina crează temeri îndreptăţite faţă de un posibil conflict armat la graniţa Europei. Părintele Iustin Pârvu era cunoscut ca un vizionar ale cărei predicţii s-au îndeplinit de cele mai multe ori.

Comentarii

Ultimă oră